Trei morți într-un accident rutier petrecut între Topraisar și Mereni

Grav accident rutier între Topraisar și Mereni.

Trei persoane au murit, iar o a patra a fost transportată la spital în stare gravă, în urma unui accident rutier petrecut miercuri, 17 noiembrie, pe DJ 391 între localitățile Topraisar și Mereni.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, în accident au fost implicate două autoturisme, cu victime rămase încarcerate, iar la fața locului au fost trimise două autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și una a SAJ Constanța, precum și elicopterul SMURD.

Grav accident rutier între Topraisar și Mereni. FOTO ISU Constanța

Salvatorii au reușit la extragă victimele din autoturismele avariate, trei dintre acestea fiind însă în stop cardio-respirator. Cadrele medicale au început imediat protocolul de resuscitare, dar nu au reușit să salveze viața niciuneia dintre cele trei victime.

O a patra persoană, care a suferit un grav traumatism abdominal, a fost transportată la spital.

Polițiștii rutieri urmază să stabilească cum s-a petrecut accidentul.

Astfel, potrivit reprezentanților IPJ Constanța, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi tineri, de 22, respectiv 23 de ani, care circulau din sensuri opuse. În urma impactului a rezultat decesul la fața locului a ambilor conducători auto, precum și a unui alt tânăr, de 26 de ani, pasager în primul autoturism, dar și vătămarea corporală gravă a unui bărbat, de 46 de ani, pasager în cel de-al doilea autoturism.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*