Trei cetățeni turci, depistați de polițiștii de frontieră de la Negru Vodă

Polițiștii de frontieră constănțeni au depistat, în apropiere de Negru Vodă, trei cetățeni turci care trecuseră ilegal granița, din Bulgaria.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Negru-Vodă, efectuând supravegherea frontierei de stat cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, au observat o persoană care a trecut ilegal frontiera de stat din Bulgaria, în România. Echipa operativă s-a deplasat de îndată în zona de observare, ocazie cu care a fost depistat un bărbat care nu își justifica prezența în zonă și pe care l-au condus la sediul instituției pentru verificări.

„Astfel, lucrătorii noștri au stabilit că cel în cauză este cetățean turc, în vârstă de aproximativ 22 de ani. Același lucru s-a întâmplat și în seara zilei de 06 mai, când, în apropierea PTF Negru Vodă, polițiștii de frontieră au descoperit doi cetățeni turci, un bărbat și o femeie, în vârstă de 26 și 28 de ani, care au trecut ilegal frontiera de stat dintre Bulgaria și România”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

Ca urmare a celor constatate, persoanele au fost preluate, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, iar polițiștii de frontieră români continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*