Traficul rutier la intrarea și ieșirea din Mamaia, modificat începând cu 23 aprilie

Intrarea în stațiunea Mamaia. FOTO Cătălin Schipor

În stațiunea Mamaia s-a trecut la circulația de vară. Asta înseamnă că a fost modificată limita de viteză și redirijarea benzilor de circulație de la intrare și ieșire din stațiune.

Începând din data de 23 aprilie, traficul rutier din zona Perla (intersecţia bulevardul Mamaia – bulevardul Aurel Vlaicu) va fi redirijat, astfel:

  • din direcţia Pescărie spre orașul Năvodari: înainte, pe 3 benzi de circulaţie. Se anulează posibilitatea de a efectua virajul la stânga către bulevardul Aurel Vlaicu;
  • din direcţia Năvodari spre Constanţa: pe toate cele trei benzi se va efectua virajul la dreapta spre bulevardul Aurel Vlaicu. Se anulează posibilitatea de a vira la stânga de pe banda 3 spre zona Pescărie;
  • din direcţia bulevardului Aurel Vlaicu spre Năvodari: înainte, în staţiune, pe 2 benzi de circulaţie, cu prioritate;
  • din direcţia bd. Aurel Vlaicu spre Pescărie (Sat Vacanţă): la dreapta, pe 2 benzi de circulaţie.

Pe întreaga perioadă a sezonului estival 2019, viteza maximă admisă în stațiunea Mamaia este de 50 km/oră, semnalizată corespunzător cu indicatoare rutiere la cele trei intrări în staţiunea Mamaia.

„Rugăm participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră, să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei şi să nu producă prejudicii proprietăţii publice sau private. Oprirea, staţionarea şi parcarea se vor face în locurile special amenajate şi semnalizate, fără ocuparea spaţiilor destinate staţiilor taxi şi autobuz“, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*