Trafic restricționat pe strada Zorelelor din Constanța din cauza unei lucrări a RAJA

Trafic îngreunat ca urmare a lucrărilor. FOTO Cătălin SCHIPOR

Având în vedere că în ultima perioadă la nivelul colectorului menajer de pe strada Zorelelor s-au înregistrat mai multe avarii, RAJA a luat decizia reabilitării unui tronson de la nivelul acestuia, ce are o vechime de peste 50 de ani.

Astfel, în perioada 14 – 23 decembrie, se desfășoară lucrările de înlocuire a unui segment de aproximativ 70 de metri din conducta respectivă. Din cauza gradului mare de deteriorare a instalației, dar și a zonei și adâncimii la care aceasta este pozată, la aproximativ trei metri, echipele din teren depun un efort susținut pentru a realiza intervențiile fără a determina disfuncționalități majore în preluarea apelor uzate și fără a afecta infrastructura edilitară existentă în teren – cabluri sau conducte pentru alte utilități.

Astfel, în perioada 14 – 23 decembrie, traficul auto de pe strada Zorelelor va fi restricționat pe zona delimitată de intersecțiile cu bulevardul Mamaia și strada Unirii. În vederea realizării acestor lucrări, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului au fost anunțate Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.

Având în vedere că prin zona afectată circulă mai multe linii CT BUS, pentru a nu afecta transportul în comun autobuzele se vor putea deplasa în continuare pe strada Zorelelor, pe un tronson marcat și delimitat cu semne rutiere corespunzătoare.

„Ne cerem scuze cetățenilor, dar și participanților la trafic din zona respectivă pentru disconfortul creat la nivelul traficului, cât și al ambientului și îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții. De asemenea, dorim să amintim constănțenilor că investițiile sunt realizate în beneficiul lor pe termen lung, prin realizarea acestora urmărindu-se îmbunătățirea preluării apelor uzate, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor în regim continuu”, au transmis reprezentanții societății.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*