Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat din zona Spitalului de Boli Infecțioase din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA SA au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe primele două benzi de circulație de pe bd. 1 Decembrie 1918, pe sensul de mers dinspre bd. Ferdinand către bd. I. C. Brătianu, luni, 11 octombrie 2021, în intervalul orar 09.00 – 17.00.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune, a mai transmis RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” marchează începutul sezonului festiv printr-un amplu program de spectacole, recitaluri și momente artistice dedicate Crăciunului. În […]
Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a inaugurat miercuri, 1 iunie, chiar de Ziua Internațională a Copilului, parcul IMUM, o realizare așteptată de […]
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat miercuri, 24 martie, contractul de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului „Îmbunătățirea mobilității în municipiul […]
Be the first to comment