Trafic blocat parțial pe strada Cuza Vodă din municipiul Constanța

Traficul rutier în zona intervenției RAJA a fost restricționat.

Trafic rutier a fost parțial blocat, sâmbătă, 27 martie, pe strada Cuza Vodă din municipiul Constanța, din cauza unor lucrări efectuate de RAJA pentru remedierea unei avarii pe o conductă de alimentare.

Potrivit RAJA SA, pentru remedierea acestei avarii, echipele de intervenție ale societății au fost nevoite să blocheze circulația rutieră pe această stradă, pe tronsonul delimitat de străzile I.G. Duca și Mihai Viteazu, până la ora 13.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător.

„Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt”, au transmis reprezentanții societății.

Aceștia mai precizează că abonații deserviți nu sunt afectați de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*