Sediul Parchetul Tribunalului si Judecatoriei Constanta. FOTO Catalin Schipor
Un scandal între două grupări a avut loc la Cogealac, iar în urma conflictului un bărbat a murit și alți doi au fost răniți.
Șase bărbați din comuna tulceană Beidaud au mers în Cogealac pentru a agresa trei bărbați de acolo. Ei au reușit să-i bată pe doi dintre ei și urmau să plece din zonă, urmându-se în mașină. În acel moment, al treilea bărbat din Cogealac a luat o piatră și a aruncat-o spre autoturism, lovindu-l în cap pe unul dintre tulceni. Victima a murit pe loc. Mai multe ambulanțe au ajuns la locul incidentului și i-au transportat la Spitalul Județean Constanța pe cei doi răniți. Unul dintre ei a fost diagnosticat cu un traumatism cranian, iar celălalt, cu traumatism toracic.
Procurorii au reținut șase dintre participanții la scandal, unul din Cogealac și cinci din județul Tulcea. Al șaselea bărbat din Tulcea este căutat de anchetatori.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Peste 80 de turiști și angajați ai unui hotel din Eforie Sud au fost evacuați după ce un incendiu a izbucnit în clădire, în dimineața zilei de marți, 7 septembrie. O persoană a fost intoxicată […]
În contextul răspândirii virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, DSP Constanța a elaborat un Plan Alb de organizare a sistemului sanitar din județul Constanța, aprobat în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Cu ajutorul acestui plan, […]
Pompierii constănțeni au intervenit, luni dimineață, în Portul Midia, pentru salvarea unui bărbat care căzuse de la o înălțime de patru metri, în interiorul unui tanc pentru combustibil care, din fericire, era gol. În ajutor […]
Be the first to comment