Târgul Dobrogean vine la Cumpăna cu două zile de tradiții, bunătăți și spectacole

Produse autentice la Cumpăna. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Primăria și Consiliul Local Cumpăna îi invită pe locuitorii comunei și pe toți iubitorii de tradiție și frumos să participe la „Târgul Dobrogean”, eveniment care va avea loc în weekendul 13–14 septembrie 2025, în Centrul Civic al localității.

Manifestarea promite să fie o adevărată sărbătoare a vieții și a tradițiilor dobrogene, care va aduce în fața publicului produse autentice, artizani iscusiți și momente artistice de neuitat.

La târg, vizitatorii vor putea găsi o ofertă bogată și variată: legume și fructe de sezon, produse tradiționale și de artizanat, ceramică, îmbrăcăminte din blănuri, încălțăminte, bijuterii și parfumuri. De asemenea, vor fi expuse brânzeturi, mezeluri, miere, mustărie și vinuri dobrogene, dar și delicii dulci precum plăcinte, gogoși, kürtőskalács, clătite, înghețată și alte dulciuri variate. Cafeaua de specialitate și băuturile răcoritoare nu vor lipsi nici ele.

Evenimentul include și un program artistic de amploare. Sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 19.00, publicul este invitat la spectacolul aniversar al Ansamblului Folcloric „Româncuța”, care sărbătorește 20 de ani de activitate prin evenimentul „La Hanul Româncuței”.

Duminică, 14 septembrie, începând cu ora 17.00, scena va găzdui un concert susținut de Mariana și Mihai Călin, Sorina Preda, Nicolae Pavel și Andreea Ciulin.

„Prin acest eveniment, comunitatea noastră își deschide porțile pentru a celebra gusturile, tradițiile și ospitalitatea Dobrogei, invitându-vă să petreceți împreună două zile pline de culoare și bucurie”, transmit organizatorii.

Intrarea este liberă.

Afiș Târgul Dobrogean de la Cumpăna, ediția 13-14 septembrie 2025

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*