Sute de amenzi, în valoare de peste 270.000 de lei, aplicate de jandarmi în stațiunile de pe litoral

Sute de amenzi aplicate de jandarmi în Mamaia, Costinești și Vama Veche

Peste 200 jandarmi ai Grupării Mobile au acționat în ultima săptămână, zilnic, în mod independent dar și în sistem integrat cu Poliția, pentru menținerea ordinii publice și asigurarea climatului de ordine și siguranță, în Constanța și pe litoralul Mării Negre, la Mamaia, Costinești și Vama Veche. Au fost executate peste 100 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice.

Astfel, potrivit reprezentanților Grupării, în această perioadă jandarmii au aplicat 805 sancțiuni contravenționale, dintre care 258 avertismente scrise și 547 amenzi, valoarea acestora fiind de peste 270900 lei.

Majoritatea sancțiunilor contravenţionale au fost acordate pe linia comerțului ilegal cu produse de patiserie, fructe și porumb fiert.

„Recomandăm turiștilor să nu cumpere produse alimentare din locuri neautorizate, comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure condițiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu poate elibera bon de casa cu care să justificați tranzacția comercială si riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, au precizat sursele citate.

De asemenea, jandarmii grupării au constatat nouă fapte de natură penală, dintre care unsprezece în mod independent și două în cooperare cu Poliția, fiind identificați 24 de făptuitori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*