Suspecți reținuți pentru tentativă la omor, în urma unui scandal în care au fost implicate șapte persoane

Suspecții au fost prinși în flagrant delict în timp ce încercau să părăsească România. FOTO cu rol ilustrativ

Șapte persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, pentru tentativă la omor, în urma unui scandal în care au fost implicate șapte persoane, ce au folosit arme albe și arme de foc. Ulterior, trei dintre suspecți au fost arestați preventiv, iar ceilalți patru au primit arest la domiciliu.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, la data de 7 martie,  polițiștii constănțeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

„Din cercetări a reieșit că, la data de 15 spre 16 martie 2022, șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, s-ar fi agresat fizic reciproc, pe strada Sălciilor, din municipiul Constanța, folosind arme albe și arme de foc. Un bărbat, de 34 de ani, ar fi suferit mai multe leziuni traumatice provocate cu un obiect tăietor-înțepător, iar un altul, de 38 de ani, ar fi suferit o rană prin împușcare”, au precizat reprezentanții instituției.

La data de 7 martie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară și 10 mandate de aducere. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate arme albe, muniție neletală, telefoane mobile și spray-uri iritant lacrimogene.

În urma probatoriului administrat, șapte persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Ulterior, la data de 8 martie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a propus luarea măsurii arestării preventive, pentru 30 de zile, pentru trei dintre ei, și măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru ceilalți patru.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*