Supărat că fusese amendat pentru nerespectarea măsurilor de carantinare, un tânăr din Constanța a amenințat că se sinucide

Bărbat din Tortoman, principal suspect în cazul morții soției sale. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii constănțeni au intervenit, în cursul nopții de luni spre marți, pentru a salva viața unui tânăr în vârstă de 28 de ani, care amenința  că se aruncă de pe terasa unui bloc din municipiul Constanța.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, agenți din cadrul Secției 5 au fost sesizați marți dimineață, în jurul orei 02.00, printr-un apel la 112, despre faptul că o persoană ar tulbura ordinea și liniștea publică și ar amenința că se va arunca de pe terasa unui bloc din municipiul Constanța.

„La fața locului au ajuns negociatori din cadrul IPJ Constanța care l-au convins pe bărbatul de 28 de ani să renunțe la gestul său. Bărbatul în cauză a fost preluat de un echipaj al Ambulanței și transportat la Spitalul Județean Constanța pentru îngrijiri medicale de specialitate”, au precizat sursele citate.

Se pare că tânărul a recurs la această amenințare supărat fiind că în cursul serii ar fi fost amendat pentru nerespectarea măsurilor privind carantinarea municipiului Constanța. În plus, el s-ar fi aflat și sub influența băuturilor alcoolice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*