CT BUS anunță publicul călător că autobuzele liniilor 13, 100M și 100C opresc cu 50 de metri înaintea stației din zona „City Park”, pe sensul de mers spre Satul de Vacanță.
Măsura a fost luată din cauza lucrărilor de reabilitare stradală care au loc în zonă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, alături de Lucian Lungoci, administratorul special al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, au prezentat raportul pentru anul 2019 al acestei companii, precum și stadiul pregătirilor […]
SN Nuclearelectrica SA si China General Nuclear Power Corporation si CGN Central and Eastern Europe Investment anunta ca astazi, 8 mai 2019, au semnat Acordul Investitorilor in forma preliminara cu privire la continuarea Proiectului Unitatile […]
Un grav accident s-a produs vineri 28 septembrie, dimineața, la ieșirea din localitatea Chirnogeni, în urma căruia o persoană a decedat, iar o alta a fost rănită și transportată la spital. Accidentul rutier a avut […]
Be the first to comment