Stagiunea BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanța 2020, va fi lansată, oficial, joi, 23 iulie

BE.SAFE – BestSummerArtFEst 2020: 23 iulie – 6 septembrie
BE.SAFE – BestSummerArtFEst 2020: 23 iulie – 6 septembrie

Teatrul de Stat Constanța, Consiliul Județean Constanța și Primăria Constanța dau startul Stagiunii Estivale BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanța 2020, care va cuprinde evenimente culturale diverse, ce se vor desfășura în spații adecvate, în aer liber, între 23 iulie și 6 septembrie. De-a lungul unei perioade îndelungate, de o lună și jumătate, vor avea loc reprezentații ale unor spectacole de teatru, invitate din întreaga țară, concerte, lansări de carte, proiecții de filme selecționate la festivaluri internaționale, spectacole de stand-up comedy și improvizație, spectacole și ateliere de creație pentru copii, spectacole de folclor, seri dedicate minorităților naționale.

„Inițiativa reprezintă o declarație implicită a convingerii noastre că, în acest context dificil, de criză epidemiologică și economică, cultura rămâne extrem de relevantă și își păstrează rolul vital pe care îl are în societate. Ea a fost și a rămas cea mai importantă carte de vizită a unui popor, o componentă fundamentală în formarea oamenilor, pentru că doar prin educație și cultură, membrii societății devin cetățeni activi, implicați și conștienți de rolul pe care îl joacă fiecare”, au precizat reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.

Studiul Barometru de consum cultural, realizat de Institutul pentru cercetare și formare culturală INCFC, care analizează percepția oamenilor cu privire la rolul instituțiilor culturale, arată că 65 la sută dintre oameni cred că participarea tinerilor la activități culturale este la fel de importantă ca participarea la orele de școală.

„În această perioadă, evenimentele culturale pot avea loc exclusiv în aer liber, așadar am găsit potrivit prilejul pentru a lansa ideea stagiunii estivale, care a avut o lungă tradiție pe litoral și care nu ar trebui să lipsească, de acum, în fiecare vară. Constanța este destinația de vacanță preferată de turiști în sezonul estival și, practic, își dublează astfel populația”, au mai precizat sursele citate.

Astfel, în perioada următoare, pe lângă reprezentațiile oferite de Teatrul de Stat Constanța, programul stagiunii estivale BE.SAFE va cuprinde:

  • Lansarea romanului istoric „Piața Independenței” de Cristian Cealera;
  • Proiecții de filme selecționate la TIFF, cel mai important festival de film din România;
  • Concerte Ada Milea;
  • Concert fusion – Calancea Band și Izvoare Dobrogene;
  • Seară multietnică
  • Spectacole susținute de teatre invitate din țară:
  1. Teatrul „Ioan Slavici” Arad – „Ai mei erau super”, regia Cristi Ban
  2. Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj – „Chirița în concert”, spectacol de Ada Milea
  3. Teatrul Metropolis București – „Colivia cu nebune”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză
  4. Teatrul Odeon București – „Liniște. Sărut. Acțiune.”, regia Peter Kerek
  5. Teatrul Excelsior București – „Familia Addams”, regia Răzvan Mazilu
  6. Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani – „Zeul măcelului”, regia Erwin Șimșensohn
  7. Teatrul Național Iași – „Jocul dragostei și al întâmplării”, regia Ovidiu Lazăr
  8. Teatrul „Andrei Mureșanu” Sf. Gheorghe – „Nu chiar 1918”, regia Cristi Ban
  9. Teatrul Dramaturgilor Români – „Nu sunt eu” one woman show Maia Morgenstern, direcția de scenă Victor Ioan Frunză
  10. Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște – „Zorba grecul”, regia McRanin
  11. Teatrul MIC București – „Pensiune completă”, regia Gelu Colceag
  12. Teatrul „Nottara” București – „Praf de stele”, regia Lucian Sabados
  13. Teatrul „Maria Filotti” Brăila – „Prințul nefericit”, regia Sânziana Stoican
  14. Teatrul Național „I.L. Caragiale” București – „Săftița”, concert Marius Mihalache
  15. Teatrul Național Târgu Mureș – „Take, Ianke și Cadîr”, regia Nicu Mihoc
  16. Teatrul Muzical „Nae Leonard” Galați – Gală de Operetă
  17. Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” București – „This is My Song” (Momente celebre din musical-uri și muzică de film) și Seară Franceză – Colaj de șansonete
  18. Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – „Cui îi e frică de Virgina Woolf”, regia Andreea și Andrei Grosu
  19. Teatrul „Regina Maria” Oradea – „Creștini”, regia Radu Iacoban
  20. Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, secția Revistă – „Crimă la Howard Johnson”, regia Radu Gabriel
  21. Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, secția Dramă – „Piatra în casă”, regia Alexandru Dabija
  22. Teatrul „Alexandru Davila” Pitești – „Labirintul cuvintelor”, regia Alexandru Nagy
  23. Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroșani – „A douăsprezecea noapte”, regia Radu Tudosie
  24. Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea – „D’ale carnavalului”, regia Vladimir Anton.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Stagiunea BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanța 2020, Va Fi Lansată, Oficial, Joi, 23 Iulie 😷 SiteBucuresti.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*