Exercițiu de transparență la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Pe site-ul instituției a fost publicată lista sponsorizărilor pentru Inspectoratele din toată țara. Pompierii din Constanța se pot lăuda cu faptul că donațiile primite de ei se încadrează în limita bunului simț atât ca sume, cât și ca obiecte primite.
Pe lista sposorizărilor către ISU Dobrogea regăsim produse IT, un aparat de aer condiționat, aparate de săălat sub presiune, o fereastră PVC, o saltea, harta Portului Constanța și o cantitate modestă de ciment.
Cea mai mare donație vine de la Fundația pentru SMURD care a oferit 150 de combinezoane și tot atâtea șepci, în valoare totală de aproape 48.000 lei.
Suma donațiilor este de până în 13.000 Euro, iar pe lista firmelor cu dare de mână apar Lafarge și Blumenfield
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
SNN informează că în după-amiază zilei de 23 iulie, la ora 16:38, Unitatea 1 CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național (« SEN ») că urmare a unui semnal fals care a […]
Urgențele medicale pediatrice și ginecologice de la Spitalul Municipal Mangalia vor fi direcționate în zilele următoare către Spitalul Județean. „Având în vedere că la nivelul Pavilionului A al Spitalului Municipal Mangalia este organizat centrul de […]
Ca urmare a avertizărilor meteorologice de instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină, cantitățile de apă putând depăși 25 l/mp, iar pe arii […]
Be the first to comment