Spitalul Mangalia, dotat cu aparatură și echipamente medicale destinate tratării pacienților diagnosticați cu coronavirus

Spitalul Mangalia, dotat cu aparatură și echipamente medicale, finanțate din fonduri UE

Conducerea Spitalului Municipal Mangalia urmează să semneze contractul de finanțare europeană pentru dotarea unității medicale cu aparatură și materiale sanitare destinate tratării pacienților diagnosticați cu COVID-19. Proiectul are o valoare de 24 de milioane de lei și a fost depus la Ministerul Fondurilor Europene, încă de la debutul pandemiei de coronavirus, în vederea consolidării capacității spitalului de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

În cadrul proiectului, s-au achiziționat aparatură și echipamente medicale, indispensabile tratării pacienților infectați cu SARS-CoV-2. Tot prin acest proiect, se va asigura achiziția consumabilelor și a materialelor dezinfectante folosite în unitatea medicală.

Astfel, începând cu 1 noiembrie, unitatea sanitară va trata și cazurile grave COVID-19, care vor avea nevoie de îngrijire de specialitate în ATI. Secția de Terapie Intensivă din Mangalia dispune de 10 paturi, șapte dintre acestea, complet utilate, fiind alocate pacienților COVID.

În prezent, Spitalul Municipal Mangalia are un număr de 107 paturi rezervate pacienților COVID-19, care beneficiază de tratament specific acestei afecțiuni. Ceilalți pacienți din oraș și localitățile limitrofe, care se încadrează în cazuistica non-COVID, pot apela, în continuare, la serviciile medicale ale medicilor din Mangalia.

Spațiile medicale au fost reorganizate, în Pavilionul A funcționând celelalte secții deja existente și cabinetele din ambulatoriu.

„După ce a fost declarat spital suport COVID, în luna iulie a acestui an, la nivelul unității noastre sanitare, au avut loc o serie de transformări. Activitatea medicală se desfășoară în condiții bune, în actualul context epidemiologic, cadrele noastre medicale s-au adaptat situației și sunt în legătură permanentă cu medicii infecționiști din Spitalul de Boli Infecțioase pentru a asigura pacienților tratamentul corespunzător. Acest proiect cu finanțare UE completează gama de servicii medicale pe care le oferim pacienților și am dorit să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie pentru a lupta cu acest virus”, au declarat reprezentanți din conducerea unității sanitare din sudul litoralului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*