FOTO VIDEO Rezultatele financiare ale Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, în 2020, afectate de pandemia de coronavirus. Mai mult de jumătate din venituri, aduse de Delfinariu

Delfinariul. FOTO Paul Alexe

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, instituție coordonată de Consiliul Județean Constanța, a avut de suferit anul trecut din cauza pandemiei de SARS-CoV-2, din punct de vedere al numărului de vizitatori și al veniturilor încasate.

Astfel, conform datelor statistice prezentate de reprezentanții instituției, în cursul anului trecut au fost vândute puțin peste 300.000 de bilete, încasările ridicându-se la aproximativ 4,5 milioane de lei. Dintre acestea, cele mai multe bilete, aproape 120.000, au fost vândute la Delfinariu, cu o valoare totală de 2,8 milioane de lei.

„Au fost perioade de carantină în care a trebuit să fim închiși, să nu avem program cu vizitatorii. Este vorba de aproape toată luna martie și jumătate din aprilie, apoi sfârșit de noiembrie și toată luna decembrie. Ce a însemnat perioada de carantină? În celelalte perioade am avut un program de vizitare restrâns, în sensul limitării la o treime a vizitatorilor din Delfinariu, la o șesime în Acvariu și mare parte exclus Planetariul, din cauza spațiul mic și greu de ventilat. În total, 80 de zile am fost complet închiși, iar restul de 200 de zile am avut o funcționare parțială. Firește că asta s-a restrâns și în privința numărului de vizitatori. Nu am mai avut 700.000 de vizitatori, ci 302.000 de vizitatori. Am avut însă veniturile, de asemenea, scăzute, la 45 la sută, corespunzător numărului de vizitatori. Dar nu am modificat prețul, chiar dacă foarte multe taxe sunt modice la Complexul Muzeal. Mă refer la taxe de 2 lei pentru copii, taxe de intrare în extra-sezon la Planetariu sau Microrezervație”, a declarat Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

El a explicat că în toată perioada de carantină, și nu numai, s-a încercat menținerea unei legături cu publicul în mediul online.

„Am avut o foarte intensă activitate online. Un interes deosebit l-am avut pentru online pentru a păstra legătura cu vizitatorii și mediile de socializare ale Complexului Muzeal și nu sunt puține: e vorba de Planetariu, de Delfinariu, Microrezervație, Echitație, Acvariu. Toate astea au contribuit și au dublat numărul de like-uri exprimate. Apoi am avut și reprezentații difuzate online, în ideea de a păstra legătura sufletească a delfinilor cu publicul”, spune Adrian Bâlbă.

Directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța precizează că s-a profitat totuși de această perioadă mai grea din punct de vedere al interacțiunii cu publicul, fiind făcute multe investiții, atât în ceea ce privește reprezentațiile, dar, în special, a fost deschis șantierul pentru extinderea Delfinariului.

„În această perioadă însă am făcut și foarte multe lucruri noi. Din punct de vedere muzeistic am adus o reprezentație cu lei de mare, patagonieni de data asta, doi masculi imenși. Am adus un dresor care ne-a format oamenii pentru a lucra cu aceste animale și cu delfinii. Veniți să vedeți acum ce program nou avem la Delfinariu și câte noutăți și câte elemente de fluiditate ale reprezentației au fost introduse, ce numere în apă facem. Și, apoi, bineînțeles, am debutat șantierul extinderii Delfinariului. Înseamnă o investiție foarte importantă a Consiliului Județean Constanța, cu finanțare majoritară de la Ministerul Turismului. Am avut și investiții directe finanțate în mare parte de Consiliul Județean Constanța și mă refer la patru locuri de joacă, unde copiii sunt tentați să învețe despre natură prin joacă, iar adulții să afle despre natură prin panourile montate la aceste locuri de joacă, să nu se plictisească și să învețe despre importanța zonelor umede, importanța zonelor populate cu animale, zonelor lacustre, în special MicroDelta, și, nu în ultimul rând, despre planete, casa noastră mai mare. Apoi, am dezvoltat o nouă volieră de păuni și încercăm să ne deblocăm în ceea ce ne privește aducerea de animale noi”, a precizat Adrian Bâlbă.

El spune că acest gen de limitări, cauzate de pandemia de coronavirus, va continua și în acest an, dar se vor face eforturi pentru a se păstra o legătură cât mai strânsă cu publicul larg.

„Vom avea în continuare niște limitări, limitări care sunt generate de această pandemie care nu s-a terminat și care în continuare restrângere numărul maxim de vizitatori: în Planetariu, la zece, în Acvariu, limităm acum la 20, iar la Delfinariu la o treime. Se va vedea asta în special în sezon, atunci când cererile vor fi mai mari. Încercăm să menținem un standard cât mai ridicat, încercăm să menținem apropierea cu dumneavoastră prin mediile de socializare și prin cele de presă care doresc să ne preia imaginile și în felul acesta să ne facem datoria față de societate, de a educa, de a ajuta la cunoașterea elementelor ce duc la respectarea biodiversității, la respectarea mediului în general, a naturii din care noi facem parte”, a mai declarat directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Adrian Bâlbă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*