Șoferul beat care a căzut cu mașina în canalul de pe bulevardul Mamaia, propus spre arestare

Bărbatul aflat la volan a scăpat teafăr după cascadorie. FOTO CTnews.ro

Dată fiind gravitatea faptei bărbatului care a plonjat cu tot cu mașină în canalul ce face legătura între Lacul Tăbăcărie și Marea Neagră de pe bulevardul Mamaia, oamenii legii au decis reținerea lui și au cerut arestarea preventivă. 

Reamintim că în după amiaza zilei de 9 ianuarie, polițiștii au fost sesizați despre producerea unei autoaccidentări mai deosebite: un autoturism a căzut în canalul din zona Pavilionului Expozițional, fără a se înregistra victime. În schimb, când au ajuns oamenii legii la fața locului, șoferul care emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior s-a constatat că individul avea dreptul suspendat de a conduce, tot pentru consum de alcool.

Drept urmare, s-a luat decizia tragerii pe dreapta a șoferului astfel încât să nu mai fie tentat să iasă pe șosele.

„Urmare a evenimentului produs ieri, pe bulevardul Mamaia, vă informăm faptul că bărbatul care a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice și în timp ce avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru perioada în curs a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța“, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*