Societate din Năvodari, amendată cu 50.000 de lei de către comisarii de mediu constănțeni

Societate din Năvodari, amendată cu 50.000 de lei de către comisarii de mediu. FOTO GNM Constanța

O societate comercială din Năvodari, care construiește o spălătorie auto, a fost amendată cu 50.000 de lei, de către comisarii de mediu constănțeni, care au dispus și desființarea lucrărilor.

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu Constanța au efectuat un control, în Năvodari, pentru verificarea legalității unor lucrări de construire a unei spălătorii auto, constantându-se că este realizată fundația pe terenul respectiv.

„Din analiza documentelor a reieșit că nu există act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, conform prevederilor Legii 292/2018”, se precizează într-un comunicat al GNM Constanța.

Pe cale de consecință, societatea în cauza a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 50.000 de lei și s-a dispus și desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*