Situația pestei porcine la nivelul județului Constanța

Autoritățile au luat măsuri pentru combaterea pestei porcine. FOTO Amauri Am
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, alături de prefectul județului, Dumitru Jeacă a avut pe 9 august, o întâlnire cu reprezentanți ai insituțiilor ce fac parte din Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) și reprezentanții primăriilor din teritoriu.
Tema discuțiilor a fost legată de prezența Pestei Porcine Africane în localitățile din județ. Până în acest moment la nivelul județului Constanța au fost confirmate focare de Pestă Porcină Africană în 10 (zece) localități. Cele mai afectate localități fiind Ciobanu (Pod Giurgeni), Cheia – Grădina și Vadu – Corbu.
Pentru prevenirea răspândirii bolii în celelalte localități, autoritățile au luat măsuri de sacrificare preventivă a suinelor. În total, până în acest moment, în localitățile unde a fost confirmată molima, au fost sacrificate 1.840 capete.
De asemenea, în acest caz este foarte importantă prevenția apariției și răspândirii virusului. Acest lucru se poate face doar cu ajutorul autorităților dar și al localnicilor, care trebuie să se implice activ în anunțarea cazurilor de prezumție de boală și să aplice măsurile ce se impun. Este foarte important ca deținătorii de suine să trateze apariția acestui virus cu maximă seriozitate și să conștientizeze gravitatea situației. Populația este sfătuită să respecte indicațiile autorităților sanitar veterinare. În toate localitățile județului au fost afișate informații privind modalitățile de prevenire și combatere a virusului pestei porcine. Totodată, au fost instalate puncte de control și dezinfecție.
Îi rog pe cetățenii județului Constanța să fie conștienți de pericolul real pe care îl reprezintă acest virus. Solicit sprijinul și înțelegerea cetățenilor în ceea ce privește respectarea măsurilor de prevenție a răspândirii virusului, având în vedere gravitatea bolii. De asemenea, trebuie luate în calcul și consecințele economice generate de apariția și răspândirea acesteia. Mă voi implica activ și voi ține pemanent legătura cu primarii din județ pentru a acționa eficient în caz de nevoie. Fac un apel către toți locuitorii din județ să se informeze asupra virusului Pestei Porcine Africane și să raporteze orice suspiciune de îmbolnăvire” a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.
Potrivit specialiștilor, chiar dacă porcul este taiat și carnea congelat și preparată dupa mai mult timp, virusul nu dispare. Astfel, populația este sfătuită să nu sacrifice în regim propiu animalele și să contacteze medicul veterinar în cazul în care animalele prezintă semne de boală. În plus, cetățenii sunt sfătuiți să nu hrănească animalele din curte cu resturi alimentare ce aparțin porcilor sacrificați, deoarece riscă să propage boala la animalele sănătoase.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*