Duminică, 26 martie trecem la ora de vară. Ceasurile se dau înainte cu o oră

Trecere la ora de vară
Trecere la ora de vară

Ultima zi de duminică din luna martie 2017 a fost aleasă pentru trecerea la ora de vară. Astfel, pe 26 martie, ora 3.00 devine ora 4.00.

În România, schimbarea orei a fost introdusă în anul 1932, dar ideea a fost suspendată în anul 1943. Din 1979, ea a fost reintrodusă.

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile de călători vor circula după ora acutală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie a.c. la ora 03.00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile de călători aflate în circulație după ora 03.00, care devine ora 04.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*