Eliberarea de cazier judiciar. FOTO Poliția Română
Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS a suferit o avarie, în urma unei fluctuații de tensiune care a afectat serverele, în prezent fiind nefuncțional.
Potrivit reprezentanților Poliției Române, oe echipăde specialiști lucrează pentru repornirea sistemului și rezolvarea problemei în cel mai scurt timp.
Până la remedierea situației, cetățenii nu pot obține certificate de cazier judiciar. De asemenea, pe durata defecțiunii, se pot depune cereri pentru eliberarea cazierului judiciar, documentele urmând a fi eliberate după rezolvarea avariei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează vineri, 24 februarie, începând cu ora 17,00, la sediul central din Str. B. P. Hașdeu nr. 53, o acțiune comemorativă dedicată eroului tătar Numan Çelebi […]
Parcul acvatic din Eforie este atracția sudului litoralului și în acest sezon. Turiștii și constănțenii dornici de aventură, veselie, bălăceală și atracții provocatoare sunt așteptați la Eforie Aqua Park. CTnews are plăcerea să vă invite […]
În județul Constanța s-au înregistrat în cursul zilei de sâmbătă, 13 iunie, averse torențiale care au condus la acumularea unor cantități însemnate de apă pe unele străzi, depășind în anumite zone debitele de preluare ale […]
Be the first to comment