Sistemul de bike sharing din Constanța va fi din nou funcțional de la 1 martie

Sistemul de bike-sharing din Constanța.FOTO Primăria Constranța

Constănțenii și turiștii vor avea din nou acces, de la 1 martie, în mod gratuit, la cele 390 de biciclete puse la dispoziția lor de municipalitate prin sistemul de bike sharing. Funcționarea sistemului a fost întreruptă pe 1 decembrie 2021, iar în acest interval s-a făcut o revizie generală a stațiilor și a bicicletelor și s-au remediat defecțiunile.

Potrivit Primăriei Constanța, cardurile emise anii trecuți sunt valabile în continuare, fiind reactivate automat, dacă a fost accesat sistemul măcar o dată. Orice persoană, turist sau localnic, cu vârsta de peste 14 ani poate solicita, în mod gratuit, pe baza cărții de identitate, de la ghișeele de informații din cadrul agențiilor SPIT, un card de utilizator. Bicicleta poate fi utilizată timp de maxim două ore, indiferent de numărul de închirieri zilnice. Intervalul minim între utilizări este de 10 minute.

Pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să respecte câteva condiții: trebuie să dețină un card CT Bike, să se încadreze în intervalul orar 07:00-24:00, de luni până duminică, ultima închiriere se poate face până la ora 22:00, echipamentul va putea fi ridicat și returnat de la orice stație de biciclete în regim self-service iar utilizatorul poate închiria simultan doar o bicicletă. Nu pot fi subînchiriate, folosite la curse de biciclete, pentru transportul de pasageri sau în situații de vânt puternic sau furtuni. Toate detaliile despre acest proiect le puteți afla accesând site-ul www.blackseabike.ro.

De asemenea, utilizatorii au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07.00 – 24.00 (robot telefonic 24.00 – 07.00), unde pot semnala orice problemă. Reamintim faptul că toate stațiile pentru biciclete sunt supravegheate video 24 de ore din 24, pentru creșterea nivelului de siguranță și combaterea faptelor antisociale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*