Sindicaliștii din Penitenciare se întreabă “Cine acoperă neregulile de la Penitenciarul Poartă Albă? “

Penitenciarul Poarta Albă. FOTO Adrian Boioglu
Penitenciarul Poarta Albă. FOTO Adrian Boioglu

Reacția celor din Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor vine după ce unul dintre directori, Petrica Bănută, a fost promovat director deși este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu favorizarea unor deținuți, potrivit unui comunicat de presă al FSANP.

“Recent am cerut ministrului Justiției să dispună măsuri pentru sancționarea unor șefi care au favorizat deținuți-vip și au un comportament abiuziv față de personalul din Penitenciarul Poartă Albă. Ulterior am și avut câteva discuții pe această temă cu ministrul justiției și directorul general al penitenciarelor, însă reacția instituțională întârzie să apăra.

După mai bine de 1 an de la finalizarea verificărilor și descoperirea ilegalităților, nimeni nu a fost sancționat. N-au fost pedepsiți nici deținuții-vip pentru nenumăratele falsuri în declarații, și nici șefii Penitenciarului Poartă Albă pentru infracțiunile de fals intelectual, favorizare a infractorului ori abuz în serviciu. Ambele tabere, corupători și corupți, se bucură liniștiți de rezultatele a ceea ce dovedește a fi o fraudă de proporții,” spune Sorin Dumitrașcu, președintele FSANP.

Pe bază concluziilor Raportului Corpului de Control al Ministrului Justiției nr. 8180/66/P/2016 a fost dispusă sesizarea Direcției Naționale Anticorupție pentru deținuții implicați pentru fals în declarații și pentru membrii Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Poartă Albă pentru fals intelectual și favorizare a infractorului. Cu toate acestea, reprezentanții FSANP spun că totul a fost făcut uitat, sub diverse pretexte.

În comunicatul emis de sindicaliști se spune că în Raportul cu pricina se constată că aprobările acordate pentru liberarea condiționată și recompensarea deținuților-vip nu îndeplinesc condițiile legale, existând numeroase înscrisuri referitoare la ilegalități comise pentru favorizarea unor personaje precum: George Becali, Corneliu Iacubov, Cristian Borcea, Victor Becali, Miron Mitrea sau Ioan Becali, despre care s-a constatat printre altele că, deși ar fi elaborat lucrări științifice, “au dificultăți de exprimare în limbă română” (pag. 59 din Raport).

Lista oferită de FSANP conține nume importante din conducerea sistemului penitenciar, atât de la nivel local cât și de la cel central. Este vorba de Bănuță Petrică – în prezent director adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, Mihai Mâțe – șef serviciu în cadrul penitenciarului, pensionat începând cu 12 seprembrie 2017 din motive medicale, Emilia Topală – în prezent director adjunct pentru educație și intervenție psihosociala și Dinca Dănuț – fost director al penitenciarului la acea vreme, se află pe lista făptuitorilor. Cătălin Bejan, fost director general al ANP și fost director la Penitenciarul Poartă Albă, este de asemenea pe lista rușinii.

“Cine și de ce acoperă ilegalitățile de la Penitenciarul Poartă Albă? Cum a fost posibil că Petrica Bănută să fie promovat de pe bancă acuzaților în funcția de director adjunct al Penitenciarului Poartă Albă, mai ales că era deja sancționat pentru alte abateri la data promovării?” îl întreabă sindicaliștii pe ministrul Justiției.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*