Sens unic pe strada Avram Iancu din Constanța

Strada Avram Iancu. FOTO Primăria Constanța

Primăria Constanța informează că în cursul acestei săptămâni, în funcție de condițiile meteo, vor fi introduse noi reguli de circulație pe strada Avram Iancu. Circulația autovehiculelor va fi permisă dinspre strada București către strada I.C. Brătianu.

”Prin măsurile de resistematizare se vor amenaja noi locuri de parcare pe ambele părți ale străzii și se va îmbunătăți fluența traficului. Până acum, autoturismele parcate pe carosabil provocau frecvent blocaje.

Proiectul de reorganizare a traficului a fost avizat favorabil de Comisia de Circulație și de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier. Acesta a fost realizat la solicitarea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia” – Primăria Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*