Ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență, la Medgidia. Persoane de peste 65 ani vor fi sprijnite de Primăria Medgidia

Primăria și Consiliul Local Medgidia. FOTO Cătălin Schipor

Având în vedere Ordonanța Militară nr. 2 din data de 21 martie privind măsuri de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, la nivelul unității administrativ teritoriale Medgidia, primarul Municipiului Medgidia, în calitate de președinte, a convocat în cursul zilei de 23 martie, Comitetul Local pentru Situații de Urgență.

Au fost luate măsuri privind identificarea modalităților de sprijin pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, în vederea minimalizării expunerilor lor în afara locuințelor.

A fost stabilită componența echipajelor care vor asigura, prin vizite de control, verificarea persoanelor izolate. Cu ocazia efectuării vizitelor de control, vor fi identificate nevoile de hrană și alte necesități în funcție de care se va fixa un program estimativ pentru furnizarea acestora.

În cadrul ședinței CLSU, managerul Spitalului Municipal Medgidia a confirmat că, până în acest moment, pe raza administrativ-teritorială a municipiului, nu există niciun caz confirmat pozitiv cu virusul COVID-19(coronavirus).

După primirea de la Biroul Județean al Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a situației exacte cu persoanele în vârstă de peste 65 de ani, se vor dispune măsurile concrete privind punerea în aplicare a Ordonanței Militare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*