
Litoralul românesc devine, în această lună, gazda unui maraton muzical de neratat, odată cu seria de concerte White Horse Rock’n Roll, care va aduce pe scenă artiști de renume din rock, pop și folk. Evenimentele vor avea loc în Constanța și Costinești, între 13 și 23 august, transformând stațiunile în puncte de atracție pentru fanii muzicii live.
Seria debutează la Constanța, pe 13 august, cu trupa SPP, care revine pe scena White Horse pentru o seară energică, dedicată fanilor rockului alternativ. Pe 14 august, publicul din Costinești se va întâlni cu Cargo, într-un concert ce promite să aducă pe litoral atmosfera inconfundabilă a hiturilor trupei.
Pe 15 august, Bosquito revine la White Horse Costinești cu un show exploziv, îmbinând rockul latin cu energia specifică verii. Urmează, pe 16 august, Alternosfera, care va încheia Rock Maratonul White Horse cu un concert mult așteptat de fanii formației din Republica Moldova.
Finalul lunii aduce la Costinești Folk Festival – Remember Costinești, desfășurat între 21 și 23 august, cu participarea unor nume importante ale scenei folk românești, printre care Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Fără Zahăr, Tapinarii, Zoia Alecu și Silviu Covaci.
Organizatorii promit seri memorabile, cu muzică live, atmosferă de festival și surprize pentru spectatori. Biletele pentru toate concertele sunt disponibile pe iabilet.ro.
Be the first to comment