RAJA oprește apa în Palazu Mare

apa, raja, oprita, avarie
Apa va fi oprită. FOTO Pixabay.com

Marți – 28 noiembrie 2023, se vor executa lucrări de sectorizare la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de la intersecția străzilor Recoltei cu Alexandru Sahia din cartierul Palazu Mare.

Astfel, în intervalul orar 09.30 – 16.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Palazu Mare, situați în perimetrul  delimitat de străzile: bd. Tomis (DN2A) – Dumbrăveni – Santinelei – Popa Șapcă – Islaz – bd. Tomis (DN2A), precum și Secția Clinică de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța, dar și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie.

Investiția face parte din “Contractul de Servicii Bazat pe Gestionarea Eficientă a Distribuției de Apă în Sistem Centralizat”, în valoare de 4 mil. Euro.

“Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistata alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor” – RAJA.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*