Echipele RAJA vor interveni joi, 11 mai, pentru remedierea avariei înregistrate pe conducta de alimentare cu apă de pe strada General Vasile Milea din orașul Murfatlar.
Ca urmare, până la ora 16.30, se va întrerupe furnizarea apei potabile în întreaga localitate.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create consumatorilor afectați pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RAJA a anunțat că în zona în care echipele de intervenție desfășoară lucrările de remediere a avariei survenite pe conducta de distribuție apă de pe bulevardul Tomis au fost întâmpinate mai multe obstacole ce au […]
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța amintește că luni, 22 martie, Piața Agroalimentară Tomis III va fi închisă, pentru efectuarea lucrărilor de curățenie generală. „Ne pare rău pentru disconfortul creat, însă ne […]
„Complet Necunoscuți”, unul dintre cele mai așteptate filme româneşti de anul acesta, va rula și la Constanța, în data de 6 octombrie, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. Filmul a primit locul doi […]
Be the first to comment