RAJA informează că lucrările pregătitoare pentru racordarea la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă din Stațiunea Saturn (municipiul Mangalia) nu au fost finalizate, din cauza unor probleme tehnice neprevăzute.
Pentru a evita riscul prelungirii perioadei de intervenție, s-a luat decizia amânării acestei lucrări pentru o dată ulterioară.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un spectacol care spune povestea amuzantă a doi magicieni care doresc să își demonstreze măiestria este programat spre finalul săptămânii viitoare pe […]
În acest sezon estival, în urma acțiunilor permanente ale polițiștilor, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, numărul faptelor de natură […]
Be the first to comment