Rafinăria Petromidia, amendată de Garda de Mediu Constanța cu 50.000 de lei în urma exploziei din data de 2 iulie

Rafinăria Petromidia, amendată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu pentru poluare. FOTO cu rol ilustrativ

Reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța au anunțat luni, 19 iulie, că a fost aplicată o sancțiune de 50.000 de lei, în urma deflagrației din data de 2 iulie, în urma căreia trei persoane și-au pierdut viața.

„În data de 15 iulie s-a finalizat acțiunea de verificare a respectării prevederilor legale din punct de vedere al mediului de către titularul de activitate, comisarii GNM – CJ Constanța constatând că nu au fost respectate prevederile art. 5, alin. (1), lit.a din Legea nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, fapt pentru care a fost aplicată sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 50.000 de lei”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.

De asemenea, au fost impuse măsuri referitoare la identificarea factorilor care au condus la declanșarea incendiului și refacerea documentelor impuse prin actul normativ menționat anterior, în vederea evitării producerii în viitor a unui alt accident.

La această dată este în desfășurare o anchetă pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului, urmând ca organele de cercetare să se pronunțe la finalizarea acesteia.

În data de 02 iulie, pe platforma Petromidia – Uzina Rafinărie s-a produs un accident la una dintre instalații, constând într-un incendiu, generat de o explozie la un echipament. Incendiul s-a manifestat violent, cu flacără puternică și degajări mari de fum negru. Din momentul producerii incidentului, au fost luate măsuri de oprire controlată a tuturor instalațiilor tehnologice, în prezent activitatea de producție fiind suspendată temporar.

În timpul evenimentului, o persoană a decedat, iar cinci persoane au fost rănite. Ulterior, numărul deceselor a ajuns la trei, după ce doi dintre angajații răniți, care suferiseră arsuri pe suprafețe mari ale corpului, au murit într-o unitate sanitară din Germania.

Având în vedere acest fapt, conform prevederilor Legii nr. 59/2016, accidentul se încadrează drept accident major.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*