UPDATE Radu Mazăre, reținut de anchetatori în Madagascar. Fostul primar de Constanța era dat în urmărire internațională

Radu Mazăre. FOTO Adrian Boioglu
Radu Mazăre. FOTO Adrian Boioglu

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre a fost reținut de autorități în Madagascar. Mazăre se sustrăgea executării pedepsei într-un dosar în care a fost condamnat la peste 9 ani de închisoare.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare. Decizia aparține magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție și este una definitivă.

Edilul, aflat acum în Madagascar, a primit anterior o condamnare de 4 ani cu suspendare.

În același dosar au fost condamnați mai mulți inculpați. Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța a primit o condamnare de 5 ani cu executare, iar fostul acționar la Dinamo, Dragoș Săvulescu, are o sentință definitivă de 5 ani și jumătate.

O altă condamnare în dosarul plajelor retrocedate este cea a lui Cristian Borcea. Magistrații au decis că acesta trebuie să petreacă următorii 5 ani după gratii.

Pe 8 februarie 2019, IPJ Constanța a fost sesizat de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la punerea în executare a unui număr de 10 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Astfel, cu ocazia activităților specifice desfășurate de către lucrătorii Compartimentului Urmăriri au fost puse în executare nouă dintre acestea.  Pentru cel de-al zecelea, emis pe numele lui Radu Mazăre, polițiștii desfășoară  activități de cautare, concomitent cu întocmirea documentației necesare solicitării emiterii unui mandat european de arestare și a cererii de urmărire internațională. Mandatul de arestare va fi emis de Curtea de Apel București.

UPDATE: 

Centrul de Informare și Relații Publice al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

“Autoritățile din Madagascar au comunicat Inspectoratului General al Poliției Române, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, faptul că un cetățean român, urmărit internațional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat, la data de 8 mai a.c., pentru o perioadă de 6 zile.

Poliția Română a fost în permanentă legătură cu autoritățile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării și arestării persoanei urmărite internațional.

Persoana arestată de autoritățile din Madagascar a fost condamnată de Curtea de Apel București, în anul 2017, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată și constituire de grup infracțional organizat”, se arată în comunicatul transmis de IGPR.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*