Procurorii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală pe numele unui angajat al Spitalului Județean care ar fi mers la muncă bolnav de COVID-19

Spitalul judetean de Urgenta Sf. Andrei SCJU Constanta. FOTO Cătălin Schipor

Un angajat al Spitalului Clinic Județean Constanța s-a ales cu dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. Acesta este cercetat pentru că a mers la muncă deși ar fi știut că este infectat cu COVID-19.

Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevazută de art.352 alin.2 C.p. Ancheta vizează sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în urma apariţiei în presă în data de 11.03.2020 a informaţiei conform căreia un angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost confirmat ca purtător al virusului COVID-19 şi că a fost prezent la muncă fiind deja purtător al acestui virus.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*