Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, exclus din magistratură

Sediul Parchetului Tribunalului si Judecatoriei Constanta. FOTO Catalin Schipor

Completul de 5 judecători în materie civilă de la Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat, astăzi, 19 noiembrie, în dosarul nr. 1590/1/2025, recursul lui Alin Mihăiță Mocioi, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, împotriva Hotărârii Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care fusese exclus din magistratură în temeiul art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

„Abaterile disciplinare reținute domnului procuror au avut în vedere faptul că nu a formulat cerere de abținere în dosarul ce o privea pe numita D.L. cu care avea o relație apropiată (art. 99 lit. a), că a solicitat unui lucrător al poliției să înregistreze o plângere însușită de aceeași parte, pentru a instrumenta chiar el dosarul (art. 99 lit n), a solicitat date și a dispus măsuri vizând pe suspecții D.L. și P.C. care aveau relație atât de avocat-client, cât și extraconjugală (art. 99 lit. t), a schimbat încadrarea juridică și a instrumentat dosarul penal dintre cei doi (art. 99 lit. a).

Soluția pronunțată astăzi de instanța supremă a avut în vedere, în esență, modul în care magistratul a înțeles să își exercite atribuțiile de serviciu, încălcând obligația de imparțialitate, cu folosirea funcției pentru a acorda un tratament favorabil uneia dintre părți, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, adoptarea unor decizii în afara oricăror prevederi procesuale, toate acestea în condițiile afectării grave atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției. Astfel, instanța supremă a constatat că recursul este neîntemeiat.

Sancțiunea disciplinară definitivă de excludere din magistratură a procurorului Mocioi Alin Mihăiță reflectă aplicarea mecanismelor interne de control-reglare pentru a asigura exercitarea funcțiilor judiciare în condiții de deplină legalitate, ca o garanție pentru părțile participante la procedurile judiciare” – Înalta Curte de Casație și Justiție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*