Primăria le cere constănțenilor care mai dețin garaje ridicate ilegal să le demoleze

Primăria le cere constănțenilor care mai dețin garaje ridicate ilegal să le dărâme. FOTO: Primăria Constanța

Primăria municipiului Constanța continuă campania „Desființarea garajelor pentru regenerare urbană”.

Astfel, polițiștii locali au identificat zonele în care sunt amplasate garaje pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța. Aceste construcții au rămas după ce cei mai mulți dintre constănțeni și-au înțeles obligațiile legale care le revin, desființându-și singuri garajele. Izolate, sau în baterii de câte 5 – 10, garajele sunt încă pe poziții în următoarele cartiere de locuit: Centru, Tomis Nord, Tomis II-III, 1 Mai, Abator, Poarta 6, Inel II, Brătianu.

„Încă o dată, polițiștii locali atrag atenția asupra importanței respectării prevederilor legale în vigoare cu privire la amplasarea construcțiilor pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța și fac un apel la proprietarii de garaje să se conformeze măsurilor dispuse pentru eliberarea terenului/ spațiul verde. În caz contrar se vor aplica prevederile Legii nr.50/1991 pentru desființarea pe cale administrativă a garajului pe cheltuiala deținătorului”, au transmis reprezentanții DGPL Constanța.

Totodată, necesitatea desființării garajelor este dictată și de următoarele considerente:

  • deficitul foarte mare de locuri pentru parcare;
  • deficitul de locuri de parcare a condus la degradarea spațiilor plantate, multe dintre autovehicule fiind parcate pe zone verzi sau pe platforme de beton amenajate spontan;
  • aceste garaje au aspect neuniform, fiind o imagine urbană defavorabilă datorită materialelor folosite și a stării de degradare în care se află multe dintre ele;
  • în general, au fost construite fără autorizație de construire, dar și garajele amplasate în baza unei autorizații de construcție au un caracter provizoriu, ele putând fi desființate pe măsura sistematizării și regenerării urbane a zonelor;
  • sunt dispuse relativ haotic, gruparea acestora neputând da o organizare si o ocupare judicioasa a spațiului propus pentru parcaje;
  • terenul ocupat de garaje este folosit pentru nevoi private în loc ca el să servească ca un bun colectiv/spațiu comunitar;
  • constituie surse de pericol prin utilizarea acestora pe post de depozite pentru materiale, aspecte care pot genera evenimente neplăcute precum incendii/ explozii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*