Primăria Constanța prezintă stadiul lucrărilor de modernizare a marilor bulevarde

Lucrările de modernizare a marilor bulevarde continuă. FOTO Primăria Constanța

Primăria Constanța informează că lucrările de modernizare a marilor bulevarde au fost reluate imediat după începerea noului an.

“Amintim că proiectele au fost etapizate si vor fi decontate pe noua programare 2021- 2027 prin Programul Regional Sud Est. În acest moment proiectul „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia” este finalizat în proporție de 90%, cel privind „Accesul şi mobilitatea pietonală în zona centrală a municipiului Constanţa” – 75%, iar „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, zona Bd.1 Mai-Șoseaua Mangaliei” – 80%.  

Pe bulevardele Al. Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai, Ferdinand și șoseaua Mangaliei mai sunt de realizat lucrări de branșare la sistemul de iluminat public, demolare a stâlpilor vechi de iluminat, ridicare a capacelor de canalizare la nivel, finalizare a marcajelor rutiere, punere în funcțiune a mobilierului urban, dar și diverse remedieri și finisaje. Totodată, sunt în curs de amenajare alveolele pentru trecerile de pietoni, iar în primăvară va fi plantat materialul dendrologic” – Primăria Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*