Lucrări pe strada Ștefan cel Mare. FOTO Primăria Constanța
Primăria Constanța a anunțat că șoferii sunt rugați să evite astăzi și mâine circulația pe strada Ștefan cel Mare, tronsonul cuprins între strada Avram Iancu și strada Atelierelor. Pe acest tronson se vor desfășura lucrări de frezare a carosabilului, traficul rutier fiind restricționat total, între orele 08:00-16:00. După finalizarea procesului de frezare a carosabilului, se va așterne asfalt și vor fi aplicate marcaje rutiere.
Pe strada Ștefan cel Mare, au fost reconstruite trotuarele, s-au înlocuit bordurile iar terenul a fost stabilizat prin așternerea de piatră. S-au amenajat casete pentru spații verzi unde se vor planta copaci.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria orașului Murfatlar continuă lucrările de îmbunătățire a infrastructurii pietonale și de amenajare a spațiilor publice, prin investiții finanțate din bugetul local. […]
Constănțenii care locuiesc în cartierele Tomis Plus și Palazu Mare pot scăpa, săptămân aceasta, mai ușor de mobilierul vechi, saltelele deteriorate și […]
Rezultatele uneia dintre cele mai ample cercetări arheologice desfășurate în ultimii ani de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) au […]
Be the first to comment