Premieră în Constanța. Un preot din Năvodari a fost amendat cu 2000 lei pentru că a ținut slujba și a primit enoriașii în zona bisericii

Oamenii s-au strâns în fața bisericii pentru a lua apă sfințită. FOTO Facebook/Constanțamea

Zeci de persoane s-au înghesuit la biserică pentru a lua aghiazmă de sărbătoarea creștină Izvorul Tămăduirii. Arhiepiscopia Tomisului s-a lepădat de acțiunea enoriașilor, dar poliția l-a amendat pe preotul care a ținut slujba cu ușile deschise și apoi a scos recipientul cu apă sfințită afară.

Ordonanțele militare au fost călcate flagrant în picioare la Năvodari, la Biserica „Buna Vestire“ cu ocazia sărbătorii „Izvorul Tămăduirii“, acolo unde zeci de enoriași s-au înghesuit să ia apa sfințită oferită de fețele bisericești.

„Prezența oamenilor pe spațiul public nu e de competența noastră. Ordonanța spune clar, slujbă fără credincioși ÎN biserică. În afara ei, pe spațiul public, nu mai e competența noastră. Dar înțelegem dorința credincioșilor de a beneficia de roadele slujbelor bisericești, după finalul slujbei. Probabil au venit să ia apă sfințită după finalul slujbei“, a declarat preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Polițiștii au fost însă de altă părere și l-au sancționat pe preotul care a oficiat slujba cu ușile deschise. De asemenea, conducerea IPJ Constanța a dispus și modul în care responsabilii din Poliția Năvodari au decis organizarea forțelor de ordine pentru această dată, fiind de așteptat, ca la orice sărbătoare mare, biserica să fie în centrul atenției, indiferent de prevederile legale existente.

„În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 11.30, polițiștii din Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că s-ar fi adunat mai multe persoane, în zona unei biserici din centrul localității.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari, împreună cu polițiști locali s-au deplasat la fața locului, iar persoanelor prezente li s-a pus în vedere să părăsească zona, întrucât încalcă prevederile ordonanțelor militare în vigoare.

În câteva minute de la sesizare, mulțimea a fost dispersată, iar polițiștii au identificat persoana din cadrul Bisericii care a oficiat slujba, fiind vorba despre un bărbat, de 52 de ani, preot. Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea O.M. 3/2020, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Tot în cursul acestei zile, conducerea I.P.J. Constanța a dispus efectuarea de verificări la Poliția orașului Năvodari, în vederea stabilirii modului în care au fost amplasate echipajele de forțe de ordine pentru ziua în curs“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*