Capacitatea de testare la Spitalul Județean Constanța a crescut după achiziționarea unui al doilea aparat PCR

Laborator de biologie moleculară la Spitalul Județean Constanța. FOTO Spitalul Județean Constanța
Laborator de biologie moleculară la Spitalul Județean Constanța. FOTO Spitalul Județean Constanța

Capacitatea de testare la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța a crescut după ce al doilea echipament Real Time PCR a intrat în posesia unității medicale.

Cel de-al doilea echipament Real Time PCR primit în urma unei donații, a fost livrat la începutul acestei săptămâni. Aparatul a fost instalat, iar personalul care lucrează în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară, a fost deja instruit. Ca și primul echipament primit, și acesta dispune de un extractor de acizi nucleici (extrage acidul nucleic ADN sau ARN din probele biologice) și de un aparat Real Time PCR (acidul nucleic extras este amplificat într-un Real Time PCR și detectează genele specifice virusului SARS-CoV- 2).

Cele două echipamentele medicale au fost achiziționate de Grupul de firme Histria, în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor, respectiv Grupul de firme Histria, în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navaliștilor Constanța. Unul provine din Coreea de Sud și a fost livrat în luna aprilie. Tot atunci a fost înființat Laboratorul de Biologie Moleculară. Cel de-al doilea echipament a fost fabricat în SUA și a fost livrat zilele trecute. Valoarea totală a donației este de aproximativ 200.000 de euro.

„Le mulțumim sponsorilor care au făcut posibilă această achiziție. Testările efectuate atât în rândul personalului, cât și în rândul pacienților, au crescut gradul de siguranță pentru toți cei care trec pragul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța”, au transmis reprezentanții unității sanitare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*