Pregătiri de iarnă pe drumurile din județ și din municipiul Constanța

Pregătiri de iarnă pe drumurile din județ și din municipiul Constanța

Meteorologii Centrului Regional Dobrogea anunță că zilele următoare scad temperaturile și vin ninsorile. Potrivit prognozei, din această noapte, în tot județul Constanța se așteaptă precipitații sub formă de ninsori viscolite. Ziua va ploua slab, noaptea vor fi precipitații mixte la început, care apoi se vor transforma în ninsoare moderată, iar în cursul dimineții de miercuri este posibil ca stratul de zăpadă să ajungă la 10 – 15 cm.

Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța roagă participanții la trafic să evite, pe cât posibil, deplasările în afara localităților, mai ales pe timp de noapte. Dacă, totuși, sunt nevoiți de împrejurări să circule pe drumurile județene, conducătorii auto sunt rugați să aibă autovehiculele echipate de iarnă, să le folosească astfel încât să nu perturbe acțiunile în teren ale utilajelor RAJDP, iar înainte de deplasare să se informeze despre starea drumurilor la Dispeceratul Central al regiei, la numerele de telefon 0241/693.527 și 0735/008.802.

Avertizarea meteorologică este valabilă începând cu seara zilei de marți, 26 ianuarie, până în dimineața zilei de joi, 28 ianuarie.

RAJDP Constanța este pregătită să intervină cu 18 autobasculante, opt wole, cinci autogredere, șase unimoguri, 17 autoutilitare, șase freze și două șenilate și să acționeze cu peste 10.000 de tone material antiderapant, având la dispoziție aproape 45.000 de litri de motorină.

Și la nivelul Primăriei Constanța a fost convocat Comandamentul de iarnă.

„Vom fi pregătiți să intervenim pentru deszăpezire în orice zonă a orașului, fie că vorbim despre bulevarde, străzi înguste, trotuare sau spații greu accesibile. Avem la dispoziție utilaje, oameni și ne pregătim pentru orice situație“, spune viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, președinte al Comandamentului de iarnă.

De asemenea, pentru oamenii străzii în această perioadă va fi deschis adăpostul din șoseaua Mangaliei, unde beneficiarii vor avea apă caldă și căldură, vor primi hrană și haine de schimb.

Toți locuitorii orașului, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/55.00.55;
  • Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgență – 0737552271;
  • Direcția Generală Poliția Locală – 0241.484.205.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*