Primăria Constanța s-a lăudat că nu a fost nevoie să deszăpezească și a fost de ajuns să trimită sărărițele pe marile bulevarde. Ce-i drept, pe acolo asfaltul era impecabil. Problemele apar însă pe străzile de cartier, care sunt pline de gheață și pentru care administrația locală nu are niciun plan.
Câțiva locuitori au găsit ocazia perfectă să scoată din grajd cel mai frumos cal și să-l înhame la sanie. Mijlocul de transport se descurcă foarte bine cu șoseaua acoperită de gheață, dar distracția lor îi poate costa scump.
Surse din cadrul IPJ Constanța au declarat pentru Constanța NEWS că deplasarea cu o sanie trasă de cal pe drumurile publice constituie contravenție și se sancționează cu 4 puncte – amendă (432 lei).
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Direcția de Sănătate Publică a anunțat că de la începerea școlii în format fizic 8 elevi și 6 angajați în unități de învățământ din Constanța au fost confirmați cu COVID-19. “De la reînceperea școli în […]
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța anunță că are mese disponibile în toate piețele agroalimentare pe care le administrează, atât pentru producătorii agricoli interesați, cât și pentru agenții economici. În anul 2021, […]
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a propus carantinarea altor trei localități din județ, Tuzla, Rasova și Aliman, urmând ca măsura să intre în vigoare de miercuri, 2 decembrie, de la ora 08.00. Ordinul […]
Be the first to comment