Polițiștii locali, jandarmii și angajații Polaris i-au deranjat iar pe „locatarii“ din zona

Angajații Polaris, polițiștii locali și jandarmii au făcut iar curat în zona străzii Dionisie cel Mic. FOTO DGPL Constanța

În cursul zilei 5 aprilie, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, în colaborare cu reprezentanți ai Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța și lucrători ai firmei de salubrizare SC. Polaris M Holding au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Constanța, în perimetrul adiacent blocului 50 A, Strada Dionisie cel Mic în scopul igienizării și menținerii curățeniei zonei.

În cadrul acțiunii s-au desfășurat următoarele operațiuni:

-s-au aplicat un număr de 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 lei pentru creșterea animalelor, nemenținerea stării de curățenie în zonă, executarea de anexe gospodărești, activități gospodărești pe domeniul public ( dispozitiv pentru uscarea rufelor ), staționarea atelajelor pe spațiile verzi sau cu destinație de spațiu verde;
-s-au luat măsuri de igienizare a zonei de către lucrători ai SC Polaris M Holding SRL;

Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterea încălcării normelor legale în vigoare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*