Polițiștii din Constanța au reținut patru bărbați bănuiți de furturi calificate în valoare de peste 80.000 de lei

Suspecții au fost prinși în flagrant delict în timp ce încercau să părăsească România. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, au identificat și reținut joi, 6 iulie, patru bărbați bănuiți de comiterea a patru infracțiuni de furt calificat în municipiul Constanța.

Potrivit Poliției Județene Constanța, aceștia sunt acuzați că, în perioada 17 mai – 4 iulie, au pătruns în locuințele unor persoane vătămate din Constanța și au sustras bunuri, bani și bijuterii în valoare totală de peste 80.000 de lei. În urma probelor administrate în dosar, cinci bărbați au fost identificați și dați în urmărire pentru comiterea acestor fapte.

Patru dintre suspecți au fost surprinși în flagrant delict în momentul în care încercau să fugă din țară, pe Drumul Național 25, în județul Galați. Operațiunea de prindere a suspecților a fost realizată în colaborare cu polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Galați și, ulterior, aceștia au fost transferați în custodia polițiștilor din Constanța și aduși la sediul Poliției Municipiului Constanța.

În urma controlului corporal și al vehiculului cu care se deplasau suspecții, au fost găsite și confiscate obiecte folosite la comiterea infracțiunilor, bunurile sustrase din locuința uneia dintre victime și sume semnificative de bani.

Cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Astăzi, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunerea legală pentru luarea măsurilor necesare în continuarea procesului penal.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*