La data de 20 octombrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Astfel au fost legitimați 32 de conducători auto și au fost verificate tot atâtea vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, dintre care 29 pentru depășirea limitei legale de viteză, în valoare totală de peste 21.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 9 permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
De asemenea, a fost retras 1 certificat de înmatriculare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța reamintește constănțenilor care au obligații de plată la bugetul local restante la data de 31 martie 2020, inclusiv, faptul că pană astăzi, 15 decembrie, inclusiv, pot beneficia […]
Garda de Coastă a anunțat că începând cu data de 19.03.2024, pentru o perioadă de aproximativ 2-3 zile, în intervalul orar 09-19, circulația autocamioanelor prin Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche va fi restricționată, […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii a anunțat o modificare în programul Planetariului Constanța. Astfel, din data de 4 februarie și până în data de 7 februarie Planetariu Constanța va susține o singură prezentare, aceasta […]
Be the first to comment