Polițiștii de frontieră constănțeni au confiscat de la braconieri, 200 kilograme de pește

Peștele braconat a fost confiscat de către oamenii legii. FOTO Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au depistat, în zona de competență, cinci cetățeni români care transportau, cu o autoutilitară, aproximativ 200 kilograme de pește, fără documente legale.

În cursul zilei de 22 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, acționând în baza unei informații, au oprit pentru control, în zona Chituc, județul Constanța, o autoutilitară înmatriculată în România, în care se aflau cinci cetățeni români, cu vârste cuprinse între 42 și 63 de ani, domiciliați pe raza județului Constanța.

În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, polițiștii de frontieră au descoperit în habitaclul acesteia, cantitatea de 196 kilograme pește, diferite specii, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de deținere și transport fără documente legale a peștelui, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*