VIDEO Peste șase tone de pește și carne expirate, descoperite în urma unei descinderi la o firmă din Costinești

Peste șase tone de pește și carne, expirate, descoperite în urma unei descinderi la o firmă din Costinești. FOTO IPJ Constanța

Peste șase tone de alimente – pește și carne, expirate, au fost descoperite de polițiștii constănțeni în urma unei descinderi la o firmă din Costinești.

Potrivit IPJ Constanța, poliţişti din cadrul Secției Regionale Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sprijinul reprezentanților Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor Constanța au pus în aplicare un mandat de percheziție, în cadrul unui dosar penal care vizează comiterea mai multor infracțiuni la Codul Muncii (Legea 53/2003), precum și săvârșirea infracțiunii de comercializare de produse alimentare alterate.

„În urma descinderii, care a avut loc la o societate comercială din stațiunea Costinești, au fost identificate șase camere de congelare, în interiorul acestora fiind descoperite peste șase tone de alimente (pește și carne), de diverse categorii și sortimente, al căror termen de valabilitate era expirat, pentru unele produse încă din anul 2020”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Cantitatea de carne a fost indisponibilizată, în vederea distrugerii. Totodată, au fost identificate mai multe înscrisuri utile cauzei, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

După control, au fost depistate și conduse la sediu, pentru audieri, 43 de persoane. Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă “Tomis” Constanța.

Potrivit unor surse din cadrul ANPC, controlul a vizat Complexului Tineretului din Costinești.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*