Polițiștii constănțeni despre un posibil pelerinaj la Mănăstirea „Peștera Sântului Apostol Andrei”: „Vom fi la datorie și vom respecta legea!”

Declarație de presă a purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector de poliție Andreea Iliescu, împreună cu purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța, locotenent colonel Răzvan Ivan.

Polițiștii constănțeni spun că vor fi la datoria în data de 30 noiembrie, de praznicul Sfântului Apostol Andrei, și îi avertizează pe credincioșii din alte județe care vor fi tentați să meargă în pelerinaj la Mănăstirea „Peșterea Sântului Apostol Andrei” din județul Constanța că acest fapt este interzis printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Prin această decizie au fost interzise pelerinajele religioase pentru persoanele din altă localitate decât cea în care are loc evenimentul, iar oamenii legii au avertizat că nu se va tolera încălcarea legii.

„Suntem la datorie zilnic și vom fi la datorie și pe data de 30 noiembrie. Atât polițiștii, cât și jandarmii, vor urmări ca normele legale să fie aplicate cu strictețe. Nu vom tolera încălcarea legii și da, vom fi prezenți și în zona Mănăstirii Sfântului Andrei pentru a urmări dacă se respectă aceste prevederi legale în ceea ce privește oficierea slujbelor religioase. Nu considerăm că se va forma o aglomerare mare de persoane deoarece, așa cum este prevăzut în legislația actuală, la aceste manifestări religioase pot participa doar oamenii care au domiciliul în localitatea respectivă, vorbind aici despre localitatea Ion Corvin. Celelalte persoane din alte localități nu au voie să participe la aceste pelerinaje sau la aceste manifestări. Vom fi la datorie și vom respecta legea”, a declarat, joi, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector de poliție Andreea Iliescu.

Ea a mai anunțat că în zona respectivă se vor forma filtre pentru verificarea credincioșilor care vor merge să asiste la slujba ce va fi organizată la biserica mănăstirii, pentru ca aceștia să respecte măsurile de protecție sanitară.

„Cu siguranță vor exista filtre. Vom monitoriza activ această situație și nu ne dorim să ajungem în situația în care să fim puși în fața faptului împlinit că la acea mănăstire se va crea o aglomerare mare de persoane. Suntem încrezători în puterea noastră și capacitatea noastră de reacție și, da, vom fi la datorie. Vom suplimenta dacă este necesar numărul de efective astfel încât aceste activități să se desfășoare liniștit și cu participarea strict a persoanelor care au voie să fie acolo”, a mai precizat Andreea Iliescu.

Referitor la incidentul petrecut miercuri, când polițiștii au aplicat amenzi în valoare de 4.500 de lei după ce au descoperit zeci de persoane care participau la o slujbă religioasă, la o biserică din Constanța, fără a respecta măsurile de protecție sanitară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța a spus că nimeni nu își dorește sancționarea oamenilor și că scopul forțelor de ordine este acela de a-i face să conștientizeze riscurile la care se expun și pericolele la care își supun sănătatea lor și pe a celor dragi lor dacă nu respectă aceste măsuri. Cât despre evenimentul în sine, subinspectorul de poliție Andreea Iliescu a explicat că oamenii legii s-au deplasat în zonă în urma unui apel prin Tel Verde.

Declarație de presă a purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector de poliție Andreea Iliescu, împreună cu purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța, locotenent colonel Răzvan Ivan.

„La ora 09.30, polițiștii Secției 2 Constanța au fost sesizați, prin Tel Verde, cu privire la faptul că, la o biserică din cartierul Tomis Plus se desfășoară o slujbă religioasă, cu participarea persoanelor în interiorul bisericii și cu nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

La fața locului a fost direcționată o patrulă de Poliție de la Secția 2, iar ulterior, având în vedere numărul mare de participanți la slujba religioasă, au fost solicitate echipaje suplimentare, în sprijin. Au ajuns la fața locului o patrulă mixtă de la Secția 1, formată din polițist și jandarm din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanța. De asemenea, la fața locului a mai ajuns o patrulă de poliție de la Secția 2 și, ulterior, a ajuns un echipaj de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța. De asemenea, pentru gestionarea și coordonarea activităților, la fața locului s-au deplasat șeful Secției 2 Poliție și ofițerul de ordine publică din cadrul Secției 2.

Având în vedere sesizarea Telverde, de nerespectare a normelor legale referitoare la prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, polițiștii și jandarmii au pătruns în interiorul bisericii, pentru a evalua situația, constatând faptul că, în incinta acesteia, formată din două încăperi care comunică prin intermediul altarului, se aflau aproximativ 60 de persoane, printre care și minori.

Doresc să subliniez că, la vederea colegilor mei, o parte dintre persoanele prezente au părăsit încăperile, din proprie inițiativă.

Echipajele care s-au deplasat la această sesizare, au luat legătura cu reprezentanții bisericii, cărora le-au adus în atenție prevederile legale, în ceea ce privește oficierea slujbelor religioase. După ce forțele de ordine au reiterat că slujba oficiată la interior reprezintă o încălcare a legislației actuale și, în principal, un pericol iminent în ceea ce privește sănătatea publică, un reprezentant al biserici a manifestat o atitudine ofensivă, refuzând să colaboreze cu autoritățile. Deoarece oficierea slujbelor în perimetrul lăcașului de cult este permisă, forțele de ordine l-au îndemnat să continue slujba în exterior, cu respectarea normelor legale în ceea ce privește distanțarea socială. Acesta a refuzat, în continuare, să colaboreze, continuând slujba în interiorul bisericii.

Concomitent, persoanele care se aflau în interior au fost rugate să părăsească incinta, fiind, totodată, legitimate de polițiști și jandarmi. Așa cum am precizat și anterior, scopul nostru nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a proteja sănătatea oamenilor. Drept urmare, dintre cele 60 de persoane prezente în biserică, 30 au fost sancționate cu avertismente scrise și doar nouă au fost sancționate contravențional, cu amendă, la cuantumul minim, care putea fi aplicat, respectiv 500 de lei”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector de poliție Andreea Iliescu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*