Polițiștii constănțeni au intensificat acțiunile de prevenire a violenței și consumului de substanțe în sudul litoralului

Razie a Poliției Rutiere în Constanța. FOTO IPJ Constanța
Razie a Poliției Rutiere în Constanța. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii din Constanța au desfășurat în weekend mai multe acțiuni în stațiunile din sudul litoralului, vizând prevenirea faptelor comise cu violență, a furturilor și a consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

În noaptea de 10 august, între orele 2.00 și 6.00, echipajele Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au legitimat aproximativ 100 de persoane și au verificat peste 40 de autoturisme. În urma controalelor, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, însumând peste 6.200 de lei, și a fost retras un certificat de înmatriculare.

În același interval orar, polițiștii Secției 3 Poliție Costinești au acționat pentru prevenirea furturilor și a consumului de substanțe interzise, legitimând 40 de persoane și controlând 40 de autovehicule. Au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei.

Pe 9 august, între orele 18.00 și 21.00, polițiștii din Mangalia au desfășurat verificări pentru menținerea ordinii publice și prevenirea vitezei excesive, dar și a consumului de alcool și droguri la volan. Peste 70 de persoane au fost legitimate și aproximativ 60 de autovehicule au fost oprite pentru control. Au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 22.000 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*