Accident grav în Năvodari: Un bărbat de 23 de ani a decedat după ce autoturismul său s-a răsturnat și a luat foc

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a murit în dimineața zilei de luni, 15 mai, în urma unui accident rutier petrecut în Năvodari, pe DJ 226, în apropiere de intersecția cu strada Câmpului.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, autoturismul în care se afla tânărul s-a răsturnat și, ulterior, a luat foc. La fața locului au intervenit echipaje ale Stației Midia cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD B2, precum și Detașamentul Fripis cu o autospecială de descarcerare și Detașamentul Palas cu un echipaj SMURD C și o ambulanță SAJ.

„Din păcate, în urma accidentului, a fost găsită o persoană încarcerată în autoturism, care, ulterior, a fost declarată decedată de către cadrele medicale prezente la fața locului”, au precizat reprezentanții ISU Constanța.

Polițiștii sosiți la locul accidentului au constatat că un bărbat în vârstă de 23 de ani ar fi condus autoturismul pe DJ 226 și, din motive care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un sens giratoriu. Conducătorul auto și-a pierdut viața în urma accidentului.

În acest caz, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*