Poliția Locală a confiscat doi ponei pe plaja din stațiunea Mamaia!

Ponei confiscați pe plaja din Mamaia

Polițiștii locali constănțeni au confiscat doi ponei pe care doi bărbați din Constanța îi foloseau, ilegal, pe plaja din Mamaia, închiriindu-i doritorilor. Bărbații au fost sancționați contravențional, în timp ce animalele au ajuns la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

În urma acțiunilor de control desfășurate pentru combaterea comerțului neautorizat pe plajele din Constanța și Mamaia, polițiștii locali constănțeni au descoperit doi indivizi care închiriau doritorilor ponei. Astfel, contra unor sume negociabile, oricine se putea plimba câteva minute cu bietele animale.

„Cei doi bărbați au fost sancționați conform Legii 12/1990, iar poneii au fost confiscați și transportați la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, unde vor beneficia de condiții mult mai bune de trai”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.

Aceștia le reamintesc operatorilor economici că nu trebuie să permită desfășurarea activităților de comerț ambulant pe plajă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*