Misiuni executate de forțele de ordine în prima zi de carantină la Constanța: 40 de amenzi, în cuantum total de 11.250 lei

Constanța iese din carantină în această seară și revine la restricțiile specifice stării de alertă

În contextul instituirii măsurii carantinei zonale în municipiul Constanța, timp de două săptămâni, polițiștii, jandarmii și polițiștii locali constănțeni sunt mobilizați în misiuni de verificare a măsurilor dispuse.

Astfel, forțele de ordine vor acționa în sistem integrat, prin reorientarea dispozitivelor fixe în dispozitive mobile, dinamice, flexibile, menite să supravegheze în mod activ o suprafață cât mai mare, într-un interval de timp determinat.

Scopul desfășurării acestor acțiuni este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus și, cu sprijinul cetățenilor, sperăm ca la sfârșitul perioadei de două săptămâni acesta să fie îndeplinit.

În prima noapte de la instituirea măsurii de carantinare zonală, forțele de ordine au verificat 975 de persoane și 820 de autovehicule. Totodată, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 11.250 lei.

„Reamintim că pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu / adeverința eliberată de angajator”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

2 Comments

  1. Sa vedeți voi bâlci in parcarea din spatele blocurilor IV8, 9 și 10! In fiecare zi 12/24 7/7 tineri care fac gălăgie pana n miez de noapte. Pe deasupra și copii care urla n ultimul hal ore întregi.
    Constanța – un oraș ‘civilizat’…mai e mult pana departe!

  2. Foarte excelent! Sa curga amenzile ca asa ne-a promis noul primar, un “parteneriat” cu cetatenii pentru sanatatea orasului, numai ca nu a explicat ce inseamna parteneriat in viziunea unui “raspandac” de COVID.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*